Spînu îi liniștește pe moldoveni: Ne așteaptă o iarnă complicată, însă cu toții vom avea căldură

Urmează o iarnă complicată, însă toți consumatorii casnici vor avea acces la căldură și energie electrică. Declarația a fost făcută de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, marți, 2 august, în cadrul unei conferințe de presă.

„Guvernul a analizat trei scenarii privind livrarea gazelor naturale de către partea Gazprom. Gazele ar putea fi sistate în proporție de 35%, 50% și 100%. Ne pregătim de scenariile în care unele întreprinderi trec pe sursele alternative de energie… În pofida faptului că ne așteaptă o iarnă complicată, cu războiul din Ucraina și cu foarte multe necunoscute referitor la contractul de gaz cu Gazprom, în această iarnă toți vom avea căldură în casă”.

Potrivit demnitarului, Guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre privind aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizărilor de gaze naturale și pregătirea pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023. Documentul prevede includerea în categoria consumatorilor protejați a tuturor întreprinderi mici și mijlocii cu un consum mediul zilnic mai mic de 600 de metri cubi pe zi, precum și centralelor electrice cu termoficare care livrează energia termică consumatorilor protejați și nu pot utiliza alte tipuri de combustibil.

„Pentru diversificarea surselor de energia alternativă a gazelor naturale, vom crește și vom suplini rezervele de stat de păcură. Păcura este o alternativă la gazele naturale pentru Termoelectrica pentru a produce energia electrică și a asigura cu căldură municipiul Chișinău. Totalul necesar este de aproximativ 216 000 de tone de păcură. A fost semnat deja contractul de achiziție pentru primele volume de păcură care merg în rezerva de stat. Va fi suplinită și rezerva de stat de cărbune”.

Pentru reducerea impactului socio-economic a crizei energetice, Guvernul a împrumutat de la BERD 300 de milioane de euro. Alte 75 de milioane de euro au venit sub formă de grant de la Comisia Europeană. Banii vor fi folosiți inclusiv pentru asigurarea Republicii Moldova cu stocuri de gaze naturale.

Anterioară

Percheziții la Primăria Bălți: 3 funcționari și un agent economic au fost reținuți

În continuare

SURSE Oleg și Vladimir Nemțanu: „Ce ne pasă de nemulțumirile șoferilor, dacă vicepremierul Andrei Spînu ne protejează”

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *