Serviciile de informații militare ucrainene anunță oficial că orașul Herson a revenit sub controlul Ucrainei

Soldaţii ucraineni au intrat, vineri, în oraşul Herson, după retragerea trupelor ruse din oraşul-port situat în sudul Ucrainei. Acum, Herson se află din nou sub controlul ucrainenilor. Localnicii au ridicat steagul ucrainean în mijlocul orașului și i-au întâmpinat pe soldați cu aplauze și îmbrățișări. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că 40 de localități au fost eliberate de sub ocupația rușilor.

Serviciile de informații militare ucrainene (GRU) s-a adresat soldaților ruși care încă au rămas pe malul drept al fluviului Nipru, avertizându-i că vor reuși să scape din oraș dacă se vor deghiza în civili și le-a cerut să se predea.

„Orice încercare de a se opune Forțelor Armate ale Ucrainei va fi oprită. Fiecare soldat rus care opune rezistență va fi distrus. Aveți singura șansă de a evita moartea – predați-vă imediat”, se arată în comunicatul postat de GRU.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că retragerea armatei ruse din Herson nu este umilitoare pentru Vladimir Putin, în condițiile în care rușii se retrag dintr-o provincie pe care dictatorul rus a proclamat-o anexată doar în urmă cu o lună. Oficialul spune că la Kremlin „nu există regrete” cu privire la „anexarea” anunțată într-o ceremonie cu fast la sfârșitul lunii septembrie.

Sursa: Digi 24

Anterioară

Victor Juc: Guvernarea a inițiat reforma justiției fiind cam romantică

În continuare

Cine sunt “oamenii buni” care controlează mafia permiselor auto din Moldova? 

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *