Puterile globale reacționează la mobilizarea lui Putin

Au apărut primele reacții după decizia președintelui rus Vladimir Putin de a dispune o „mobilizare parțială” a rezerviștilor.

Ambasadoarea Statelor Unite în Ucraina a scris un mesaj pe twitter, în care a subliniat că „referendumurile false și mobilizarea sunt semne de slăbiciune, de eșec rusesc”.

„Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretenția Rusiei privind pretinsul teritoriu ucrainean anexat și vom continua să fim alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”, a transmis Bridget A. Brink.

Vicecancelarul Robert Habeck a declarat că Germania „ia în considerare un răspuns” la escaladarea războiului din Ucraina. Oficialul german a spus că mobilizarea parțială anunțată de Putin este „un alt pas rău și greșit din partea Rusiei” pe care germanii îl vor analiza înainte de a răspunde. 

Ministerul chinez de externe a cerut tuturor părților să se angajeze în dialog și consultare, și să găsească o modalitate de a aborda preocupările de securitate ale tuturor. Poziția Chinei cu privire la Ucraina este consecventă și clară, a declarat purtătorul de cuvânt Wang Wenbin la o conferință de presă de miercuri.

Republica Cehă La rândul său, premierul Petr Fiala a spus că mobilizarea parțială este o „încercare de a escalada și mai mult războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei”. El a spus că este „o dovadă în plus că Rusia este singurul agresor”.

Sursa: Digi 24

Anterioară

Nicu Popescu: Condamnăm ferm planul Rusiei de a anexa regiunile ucrainene ocupate

În continuare

Polițiști de frontieră au ajutat cetățeni ucraineni să între ilegal în Moldova, contra unei taxe de până la 5000 de dolari

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *