Șase persoane, inclusiv o angajată a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), au fost reținute pentru facilitarea transportării ilegale a cetățenilor din Ucraina în Moldova, pentru a ajunge în UE, contra unei sume de 4000- 11 000 de dolari americani.
Cei șase făceau parte dintr-un grup infracțional, care din februarie 2022 până în prezent i-au ajutat pe migranți să traverseze Nistrul cu barca, iar angajații Poliției de Frontieră le aplicau ștampila de intrare în Moldova.
Cristian Rizea a dezvăluit pe canalul de Telegram numele polițistei de frontieră. Este vorba despre Svetlana Grosu, subofițerul superior al sectorului de poliție de frontieră Otaci, din cadrul Direcției Nord a IGPF. Potrivit jurnalistului, ea face parte din schema de migrație ilegală coordonată și protejată de Rosian Vasiloi.
Svetlana Grosu
“Svetlana Grosu face parte din gruparea lui Vasiloi. Ea acumula mijloace financiare, provenite din organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni care nu doresc să-și apere patria. Banii ajungeau la Vasiloi, care mituia organele de drept pentru a nu fi documentați angajații corupți din cadrul IGPF implicați în contrabanda și migrație ilegală”.
De la domiciliile și în transportul persoanelor reținute polițiștii au ridicat trei automobile destinate transportării migranților, telefoane mobile, 12 000 EUR și un pistol pneumatic.
One Comment
LA Rusca o sai vina mintile in cap. Tinerete perduta, in mare parte pentru folosul lui Vasiloi.