NATO a decis: 40.000 de soldați vor fi trimiși pe flancul estic pentru a proteja statele membre de agresiunea rusească

Liderii NATO au decis joi, la Bruxelles, să trimită 40.000 de soldați pe flancul estic, împreună cu mijloace aeriene și navale, precum și înființarea a patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia.

„Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și pentru a apăra securitatea populațiilor noastre și fiecare centimetru din teritoriul aliat. Angajamentul nostru față de articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier. Ca răspuns la acțiunile Rusiei, am activat planurile de apărare ale NATO, am desfășurat elemente ale Forței de Răspuns NATO și am plasat 40.000 de soldați pe flancul nostru estic, împreună cu mijloace aeriene și navale importante, sub comanda directă a NATO, susținută de dislocarea națională a Aliaților. De asemenea, înființăm patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia”, se arată în declarația adoptată la finalul summitului NATO.

NATO i-a transmis lui Putin „să oprească imediat acest război și să retragă forțele militare din Ucraina și facem apel la Belarus să pună capăt complicității sale”.

„Rusia ar trebui să respecte Hotărârea din 16 martie a Curții Internaționale de Justiție a ONU și să suspende imediat operațiunile militare. Atacul Rusiei asupra Ucrainei amenință securitatea globală. Atacul său asupra normelor internaționale face lumea mai puțin sigură. Retorica de escaladare a președintelui Putin este iresponsabilă și destabilizatoare”, transmit liderii NATO. 

Liderii NATO au și un mesaj de susținere și pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski și precizează că NATO își intesifică sprijinul pentru Ucraina.

„Aliații NATO vor continua să ofere asistență în domenii precum securitatea cibernetică și protecția împotriva amenințărilor de natură chimică, biologică, radiologică și nucleară. Aliații NATO oferă, de asemenea, sprijin umanitar extins și găzduiesc milioane de refugiați”, se arată în document.

În legătură cu o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, aliații au transmis că „ne reafirmăm angajamentul față de Politica Ușilor Deschise a NATO în temeiul articolului 10 din Tratatul de la Washington.”

Sursa: Digi 24

Anterioară

Discuții în formatul 5+2 au avut loc la Tiraspol. Ce au agreat negociatorii?

În continuare

Dumitru Robu solicită ca trei judecători să fie cercetați penal

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *