Maia Sandu – doi ani la conducerea țării. Analiști: Moldova a recâștigat încrederea României și Uniunii Europene

Președinta Maia Sandu împlinește astăzi, 15 noiembrie, doi ani de mandat. În contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, rolul Maiei Sandu este unul fără precedent, susțin analiștii de la Chișinău. Printre cele mai mari realizări ale președintei este obținerea statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană și scoaterea din izolare internațională a Republicii Moldova, precum și aducerea relațiilor cu România la cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani.

Cu o prezență la vot fără precedent, de aproape 53%, la 15 noiembrie 2020 Maia Sandu, câștiga alegerile prezidențiale în fața lui Igor Dodon, susținut de Kremlin, și devenea prima femeie președintă din istoria Republicii Moldova.

Paradoxal, atât ea cât și partidul care a susținut-o, PAS, a câștigat alegerile cu lozinca de a face abstracție de geopolitică și concentrarea pe lupta cu corupția, dar ea a ajuns să fie suspusă celor mai mari încercări geopolitice, constată analistul politic Nicolae Negru.

”Maia Sandu este, într-un fel, cartea de vizită a Rep. Moldova. Până la alegerea ei Rep. Moldova era izolată pe plan internațional. Acum avem prieteni pretutindeni. În primul rând s-au îmbunătățit relațiile cu România, care reprezintă principala piață de desfacere a producției din Rep. Moldova. S-au îmbunătățit relațiile și cu alte state. Obținem asistență financiară foarte mare și lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă era Dodon la putere”, a declarat Nicolae Negru.

Faptul că Republica Moldova se menține în prezent pe linia de plutire este, de asemenea, o realizare a Maiei Sandu, susține Nicoale Negru. Analistul este de părere că prin poziția fermă față de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, Maia Sandu a obținut încrederea României și a întregii Uniuni Europene. 

Lipsa de previziune, anticipare și reacție lentă la acțiunile Rusiei îndreptate împotriva securității cibernetice, informaționale și energetice a Rep. Moldova, ar fi lucrurile care i s-ar putea reproșa președintei și ar fi puse pe seama lipsei de experiență de la început de mandat. Nicoale Negru consideră că, în prezent, acțiunile Maiei Sandu ar fi tot mai ferme în acest sens.

Analistul Mihai Mogâldea, care susține că președinta Maia Sandu și-ar fi asumat rolul de persoană cheie în ecuația politică de la Chișinău, amintește despre implicarea ei în deblocarea situației de criză din primăvara anului 2021 care a dus într-un final la alegeri anticipate și revenirea la guvernare a unui partid pro european.

”Maia Sandu a știut să manevreze destul de inteligent între diferite forțe politice, între obscuritatea pe care o promova Partidul Socialiștilor care încerca să se țină cu dinții de guvernare și să facă orice pentru a nu provoca alegeri parlamentare anticipate, pe care știau că le vor pierde cu siguranță. Președintele a reușit să acționeze destul de abil, într-o situație foarte complicată din punct de vedere politic, chiar și atunci când foarte puțini analiști, specialiști în drept constituțional, îi ofereau vreo șansă să rezolve această criză politică într-o manieră credibilă și corectă”, a spus Mihai Mogâldea

Expertul consideră că Maia Sandu este personalitatea cu cea mai mare influență în rândul echipei guvernamentale și trebuie să își asume atât realizările, cât și insuccesele ei. Problemele de ordin economic și energetic însă nu pot fi puse pe seama președintei în condițiile în care aceasta are atribuții limitate în aceste domenii.

Accelerarea semnării decretului privind demisia procurorului general Alexandru Stoianoglo și examinarea dosarelor judecătorilor care trebuie confirmați în funcție după expirarea termenului de cinci ani, sunt printre acțiunile așteptate de societatea civilă pe care expertul Mihai Mogâldea crede ca Maia Sandu ar trebui să le întreprindă.

Sursa: Radio Chișinău

Anterioară

Bombele rusești au băgat în întuneric mai multe localități din Moldova

În continuare

Livrarea de energie electrică a fost restabilită. Maia Sandu: Condamnăm atacurile rusești asupra Ucrainei

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *