Igor Dodon va petrece încă 30 de zile în arest la domiciliu

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va sta în arest la domiciliu până pe 22 septembrie. Măsura a fost prelungită de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea procurorilor.

Potrivit procurorului pe caz, Petru Iarmaliuc, Igor Dodon ar fi încălcat restricțiile prevăzute de arestul la domiciliu. El ar fi interacționat cu alte persoane vizate în cauza penală, prin intermediul unui telefon mobil.

„În perioada cât se afla în arest la domiciliu, deși el susținea că a folosit un telefon simplu cu taste nu telefon performant, în realitate probele au demonstrat că s-a folosit de mijloace tehnice care-i permiteau să comunice prin rețelele de comunicare și anume Telegram și să interacționeze cu alte persoane din cauza penală. A folosit un Iphone 13 Pro Max începând cu ziua de 26 mai până la data de 10 iunie când a introdus numărul de telefon pe care îl avea în alt telefon, iar acel telefon a fost transmis altei persoane. Persoanele respective nu se află pe teritoriul R. Moldova. Urmează să stabilim cum a ajuns acel telefon de la Igor Dodon la cealaltă persoană, ce legături au, pentru a arăta caracterul complex al acțiunii și comportamentul vădit al învinuitului, înaintat spre a distruge probele și de a crea impedimente la efectuarea urmăririi penale”.

Avocatul lui Igor Dodon, Nicolae Posturusu, a declarat că decizia va fi contestată, în termen de trei zile.

 „Noi nu am văzut argumente pentru prelungire”.

Igor Dodon este bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădare de Patrie. În dosar mai sunt vizați mama, soția, soția și cumnatul Petru Merineanu, care se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. 

Anterioară

Soloviov agită spiritele la Comrat. Propagandistul rus lansează falsuri precum că guvernarea a trimis brigada ”Fulger” să înăbușească protestele

În continuare

Agenții economici atenționează: Suntem nevoiți să majorăm prețurile, din cauza crizei energetice

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *