Gaz mai scump, din 1 octombrie

Un metru cub de gaze naturale va costa aproape 30 de lei. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tariful 27 103 lei/1000 m3, la care se adaugă 8% TVA. SA „Moldovagaz” solicitase un tarif 27 665 lei/1000 m3 pentru punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de presiune joasă. Întreprinderea invocă majorarea prețului de achiziție a gazelor naturale din luna iunie a anului curent până în prezent.

„Toate ajustările de preț din anul acesta – finele lunii ianuarie, iunie, august și acum în septembrie, dar pentru octombrie – toate sunt direct proporționale cu evoluția prețului mediu de import. Practic, motivul principal al ajustărilor este modificarea prețurilor la achiziție. Decizia de astăzi a fost ghidată de mai multe motive: unu – creșterea prețurilor la burse, doi este depășirea pragului de 1% din Metodologie care permite ajustarea prețurilor. Și trei la mână – a fost necesitatea de a asigura o fiabilitate financiară furnizorului ca să-și poată achita obligațiile financiare ce-i revin din importul acestor gaze naturale, iar ca rezultat să-și poată desfășura obligația de serviciu public”, a declarat Alexei Taran, director ANRE, într-o conferință de presă.

În iunie, tariful la gazul natural pentru consumatorii finali s-a majorat până la 17,24 lei pentru un metru cub fără TVA (18,61 lei cu TVA). La începutul lunii august, ANRE a aprobat, la solicitarea „Moldovagaz”, o nouă majorare, în urma căreia consumatorii achită în prezent un tarif de 22,99 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaz.

Sursa: Info Prim Neo

Anterioară

Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo, va fi judecat pentru abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații

În continuare

Igor Grosu: Mobilizarea din Federația Rusă ne îngrijorează. Ar putea provoca un nou val de refugiați

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *