Fostul șef al SIS, Vasile Botnari, va fi judecat pentru îmbogățire ilicită

Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, de îmbogățire ilicită.

Vasile Botnari este acuzat că, în perioada 2014-2019, și-a cumpărat bunuri prin persoane terțe, inclusiv soacra și fiica, valoarea cărora depășea cu mult mijloacele financiare dobândite. De exemplu, soacra pensionară a avut venituri de doar aproximativ 329 000 lei în total și tot în aceeași perioadă a acumulat bunuri imobile cu valoarea totală de peste 19 milioane lei. Fiica, neavând venituri, a obținut un apartament, loc de parcare și mașină cu o valoare totală de peste 5,9 milioane lei.

Ulterior, au fost identificate bunuri imobile cu valoarea totală de peste 24,5 milioane lei, precum și automobile deținute în valoare de peste 4 milioane lei, care au fost sechestrate, în scopul eventualei confiscări speciale.

Îmbogățirea ilicită se pedepsește cu amendă între 400.000 lei și 500.000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani. Concomitent, lege prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

În prezent, Vasile Botnari se află în arest la domiciliu.

Sursa. Procuratura Generală

Anterioară

Zelenski a solicitat aderare la NATO în regim accelerat. „Discutăm cu Rusia, dar cu alt președinte”

În continuare

Andrei Spînu: Energocom poate cumpăra gaze din România și Ucraina

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *