Trei dintre cei șase membrii ai grupării criminale reținuți astăzi de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) sunt frații Alexandru și Andrei Slivinschi, foști polițiști de frontieră și Igor Hariuc, condamnat anterior pentru infracțiuni de contrabandă și protejat de Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră din Moldova.
Despre implicarea celor trei în contrabanda cu țigări, Cristian Rizea a vorbit, în exclusivitate, în cadrul emisiunilor „Spovedania lui Rizea”. În urma dezvăluirilor făcute, DIICOT împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalități Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au desfășurat operațiunea de astăzi, în urma căreia a fost deconspirată gruparea criminală.
Potrivit PCCOCS, țigările de contrabandă, în valoare de peste 2,5 milioane lei, au fost ambalate în circa 285 000 de pachete și au fost transportate în România, cu traversarea frontierei în apropierea municipiului Ungheni, în perioada 2-3 ianuarie, 2018. Ulterior, au fost comercializate pe piața neagră, iar banii – investiți în imobile și autoturisme de lux.
Procurorii PCCOCS urmează să audieze persoanele reținute și să formuleze învinuirile.