Evaluarea lui Alexandr Stoianoglo s-a încheiat. Avocat: „Raportul e bazat doar pe insinuări”

Evaluarea lui Alexandr Stoianoglo a fost finalizată. Într-un comentariu oferit pentru Unimedia, avocatul procurorului general suspendat a spus că raportul este bazat pe insinuări și va reveni ulterior cu un comentariu.

Serviciul de comunicare al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a declarat că rezultatele evaluării sunt cunoscute doar de către membrii comisiei, iar referitor la faptul dacă vor fi sau nu făcute publice, acesta spune că „va decide comisia sau domnul Stoianoglo”.

La data de 30 martie, subiectul cu privire la demersul CSP referitor la desemnarea unui membru în Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Fosta președintă interimară a Curții de Apel Chișinău, Lidia Bulgac, a fost primul membru desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii CSM în Comisia pentru evaluarea Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a CSM.

La ședința din 16 noiembrie, CSM a decis să amâne subiectul privind delegarea unui membru în Comisia pentru evaluarea lui Alexandr Stoianoglo. Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, nu a invocat motivul amânării.

În aceeași zi, magistrații Curții de Apel Chișinău s-au expus asupra demersului depus de avocații șefului Procuraturii Generale, care au cerut ca măsura arest la domiciliu să fie anulată. Curtea de Apel Chișinău a respins cererea apărătorilor lui Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo a declarat că în scurt timp se va adresa la CtEDO, odată ce nu este auzit de către magistrații din justiția moldovenească.

Sursa: Unimedia

Anterioară

Locuitorii Găgăuziei vor purta simbolurile interzise de Chișinău. Ministrul Justiției: „Este un act ilegal și periculos”

În continuare

Olaf Scholz a fost avertizat că livrările de armament greu pentru Ucraina pot provoca un nou război mondial

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *