Dumitru Alaiba, victima moldova-leaks: Află pentru cine a făcut lobby în Parlament și cum a promovat în funcții oameni loiali

Moldova-leaks a publicat corespondența noului ministru al Economiei, Dumitru Alaiba. Mesajele scot la iveală faptul că fostul deputat a promovat interesele oamenilor de afaceri apropiați guvernării PAS, dar nu a cetățenilor de rând. De asemenea, el a profitat de statutul lui și a promovat în instituții importante ale statului persoane apropiate, în lipsa concursului public.

„Conducerea PAS este „tare fu-fu față de foști membri ai PLDM”, a scris pe Telegram Dumitru Alaiba, într-o conversație cu Adrian Gavrilița, angajat al cabinetului premierului.

 Cei doi au discutat despre demiterea unor persoane în favoarea altora. 

“Este important să treacă filtrul”.

De asemenea, fostul deputat a explicat cum sunt selectați specialiștii în cadrul Comisiei Naționale a Pieții Financiare. 

“Sunt recomandați druji de familie”. 

Adrian Gavrilița i-a propus lui Dumitru Alaiba să elaboreze și să promoveze un proiect de lege care să interzică comercializarea și folosirea șervețelelor umede. Deputatul i-a răspuns că este timpuriu pentru o asemenea inițiativă.  

„Cu kulioacele nu-i implementată până la urmă”.

Din corespondență mai aflăm că Dumitru Alaiba s-a întâlnit „tete a tete” cu „o tipă de la Microinvest” pentru că „Soros e fondator la Microinvest”. Discuția urma să fie despre modificarea legilor care reglementează piața de credite și microcredite.

„Ciuvacu mi-a părut adecvat, cu propuneri pertinente pe mecanisme și parametri”.

Totodată, Dumitru Alaiba l-a trimis la origini pe Sergiu Gaibu pentru un aviz negativ la proiectul de lege care interzicea utilizarea plasticului. El i-a scris lui Adrian Gavrilița că proiectul de lege va fi votat fără avizul ministerului Economiei.

„Pe Gaibu l-am trimis nahui, și am zis că votez fără avizul lui. Concenîi”.

Într-o altă conversație cu Adrian Gavrilița, acesta relatează că Republica Moldova ar putea ieși din CSI „demonstrativ”, dacă Gazprom va înceta să asigure cu gaze Republica Moldova. 

Dumitru Alaiba a comentat pe Facebook corespondența publicată de moldova-leaks.com:  

„Nu avem timp de pierdut. În comunicarea cu cetățenii și cu reprezentanții mass media o să insist să vorbim despre problemele oamenilor, despre cum ajutăm economia și nu o să mă abat pe subiecte triviale, fake-uri, insinuări, denigrări”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook. 

Canalul de Telegram al noului ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, conține 175 de chaturi. Printre interlocutorii lui sunt actuali demnitari inclusiv socialistul Petru Burduja.

Anterioară

La Paris s-a decis acordarea asistenței financiare, dar și sub formă de echipamente și proiecte

În continuare

SUA: Rușii au comis „crime de război sistemice” în Ucraina. Un nou Nürnberg

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *