Ce pățesc rușii mobilizați care refuză să lupte în Ucraina?

Un videoclip care arată ce pățesc soldații mobilizați care refuză să lupte în Ucraina a fost făcut public pe canalele Telegram din Rusia. În înregistrarea realizată demonstrativ, doi militari care nu ar fi vrut să meargă la război sunt reținuți, încătușați și urcați într-o mașină de poliție, scrie Ukrainska Pravda. Astfel, cei doi soldați sunt chemați pe rând pe terenul de defilare, un anchetator se apropie de ei și le spune că pe 16 noiembrie a fost deschis un dosar penal împotriva lor în conformitate cu partea 2.1 a articolului 332 din Codul Penal al Federației Ruse (nerespectarea ordinului), potrivit sursei citate.

Apoi, doi membri ai Poliției Militare îi rețin cu brutalitate pe soldați, care sunt percheziționați, încătușați și urcați într-o mașină de poliție. Videoclipul nu indică unde a fost filmat. Însă, videoclipul ar fi fost realizat în regiunea Belgorod, mai notează sursa citată. De asemenea, nu este clar dacă cei reținuți erau mobilizați sau militari cu contract.

De asemenea, se spune că militarii au fost reținuți pentru că au refuzat să meargă la război în Ucraina, iar cei care fac acest gest riscă până la 3 ani de închisoare. Potrivit avocatului Maksim Grebeniuk, nu a fost nevoie de reținerea soldaților pe teritoriul unității militare. El consideră că reținerile au fost efectuate „demonstrativ” pentru ca acestea să fie bine reținute de cei care vor să refuze să lupte în Ucraina. Totodată, activiștii pentru drepturile omului consideră că videoclipul a fost realizat „ca un exemplu pentru alții”.

În 20 septembrie, Duma de Stat a Rusiei a introdus în Codul Penal noțiunile de „mobilizare” și „timpul de război”, precum și amendamente aprobate privind răspunderea pentru dezertare în timpul mobilizării sau în timpul războiului. Patru zile mai târziu, Vladimir Putin a semnat o lege cu modificări la Codul penal al Federației Ruse în care se introduce pedeapsa pentru dezertare și jaf. Potrivit acestei legi, neîndeplinirea de către un subordonat a ordinului superiorului, emis în conformitate cu procedura stabilită, în timpul legii marțiale, în timp de război sau în condiții de conflict armat sau ostilități, precum și  refuzul de a participa la război, se pedepsește cu închisoare de la doi la trei ani.

Sursa: Digi 24

Anterioară

PDM a devenit PSDE. Ion Sula: „Vom reveni la guvernare. Cetățenii au nevoie de noi”

În continuare

Donatorii internaționali se întrunesc la Paris pentru a decide cu privire la ajutorarea Moldovei

Postează un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *